Se intuneca… inca o zi prinsa intre mormane de foi si carti.
Imi lipseste vara cu drumetii cu trenul, carti englezesti bune, cantari acompaniate de chiatra la gura cortului, sa bem vin si tarie direct din sticle, sa facem cunostinta cu straini, sa fumam tampenii si sa radem pana ne sufocam sub cerul senin al noptilor de iulie.
Imi lipseste nepasarea si lipsa gandurilor ca orticat m-as stradui o data tot o dau in bara si ca s-ar putea sa pierd ceea ce imi face bine.
Imi lipseste caldura soarelui pe piele cu toate ca nu sunt o fana a caldurii.
Mi-e dor de plaja pustie de la asfinti, acea plaja care acum nu mai exista… unde gasisem scoici roz si mov si cochilii de melci de mare, caluti de mare si raci, acolo unde ma ascundeam ore in sir si respiram aerul sarat …
Acum, ca stau sa ma gandesc… mi-e dor sa nu-mi fie urat ca sunt singura, mi-e dor sa cer inghetata vanzatorului turc din tabara ” Pescarusul” din Navodari si sa primesc portie dubla doar pt ca-mi zambeste fiul sau; sa imi cumpar coliere din scoci si sa stau pe nisip ca si cand m-as fi nascut acolo…
E iarna, e frig, vara-i departe si marea nu ma mai asteapta asa cum o facea acum ceva vreme, nici padurea nu imi mai vrea somnul de la umbra ei…
Nu foarte departe, dar departe de tine. Suficient cat sa-mi fie deja dor…
Urasc asta… dar trebuie sa plec… locul meu o fi langa tine [sau nu] dar nu mai pot sta, locul meu nu mai e nicaieri, nu-l mai gasesc.
Si oricum, fara tine in prejma sunt tot singura, nimeni si nimic nu se mai ataseaza de mine si nici eu de ei… Crezi ca sunt nebuna probabil… as vrea sa am materialul necesar sa plec din loc in loc, sa ma cunosc, sa ma pierd de tot de ei, dar sunt neputincioasa. Iar neputinta asta doare si ma face sa cred ca nimic nu-si are rostul.
Ma simt pierduta…
Din pacate singurul loc in care, in ultima vreme, ma simt reala e in bratele tale, parca aduni toata linistea si cu atingeri fine de degete o asezi peste mine…
E mai liniste ca nici o data, iar bratele lui ma imbraca atat de bine, n-as mai pleca…
Se pare ca te-am gasit in sfarsit… cel cu: “eu, tu si restul lumii”. Te-am cautat ceva vreme, in timp ce fugeam de unii, altii tu erai chiar sub nasul meu.
Mai stii?! La inceput imi pareai mult prea serios pentru mine.. eu o rebela… dar se pare ca si tu esti aproape perfect.
S-ar putea sa ajung sa te iubesc… banuiesc ca atunci ai sa atingi perfectiunea sau cine poate sti?!
Numar pasii in pudra de pe asfalt … 1,2,3 … sunt doar ai mei pe-o strada intreaga, imi pare ca nimeni nu a indraznit sa calce pe mantuirea asta de cristal, ca zapada nu-i altceva decat un mod de-a ne ingheta partea rea si-a sparge-o in fulgi pufosi.
E panica in mine si nu-i nimeni sa-mi franga frica..
A crapat, se mai intampla… Ce sa-i faci, nimic nu i-a priit in ultima vreme. Nu vrea decat somn si pace sau nu. Nici macar nu stie ce vrea, asa ca a plecat lasand un crater plin de sange.
M-am apucat sa scriu si mi s-a intunecat cerul… Stiam ca am sa scriu despre tine, imi e dor.
Un dor nebun ce danseaza nestingherit si el prin dansul fulgilor de nea, parca ti-as strange pieptul lang-al meu pana cand ar deveni unul.
Inima-mi bate din ce in ce mai incet in timp ce inchid ochii si imi imaginez ultima noastra imbratisare, cand am plecat te priveam lung, nu mi-am intors privirea in urma, nu cumva sa ma impietresti caci stateai acolo in usa atat de trist parca… Iar apoi… apoi cand ai plecat, m-am intors cateva secunde cautand cu disperare privirea ta, parca urland din irisi sa ma auzi, sa te mai intorci macar o secunda… dar n-ai fost si nu eram trista, de fapt, speram doar sa te revad in curand.
A trecut ceva timp de-atunci, cateva zile, saptamani, nici nu stiu, dar parca au trecut ani… Cu toate astea in mintea mea… totu-i viu, iti pot simtii respiratia pe umarul meu… chiar mi-e dor… si ce-as putea sa spun mai mult de-atat, nu stiu…
Just:
“ I hope you don’t mind that I put down in words
How wonderful life is now you’re in the world” [-in my world-]
~Ellie Goulding, Your song~
<<Pentru mine… dragostea e o otrava atat de draguta. Te imbata pana inima-ti ceadeaza si i-o dai cuiva, creierul tau nu va vrea sa auda decat vocea lui/ei, iar trupul va vrea doar imbratisarea si sarutul lui/ei. Pe rand ne otravim toti, macar o data, trebuie altfel n-am avea suflet.>>
