Avea sa fie inca o noapte lunga… in care nici unul din viciile vietii nu avea cum sa ma oboseasca suficient cat sa adorm.
Imi era prea dor de imbratisarea TA calda… si de liniste.
O ascultam cum doarme… biata de ea … era atat de franta incat as fi vrut sa ii strang sufletul in pumn si sa i-l lipesc la loc…
Imi parea o papusa masinata de sentimente… in dezastrul ei zambea frumos, ii era si ei dor… dar cui nu-i era la ora aia.
A adormit linistita, m-am ridicat pe marginea patului meu sa vad daca e bine … s-a lasat linistea, nu se mai auzea clinchetul de lacrimi pe covor…
Acum se auzea ropotul meu. Lacrimile lunecau gratios pe obraji si-mi imbibau perna cu sare.
Imaginea ei mi-a reamintit durerea… Ce-i drept acum nu mai ardea mocnit, caci a ars cam tot, dar fumul persista si nici timpul nu s-a asternut complet peste cenusa.
Intr-un sfarsit am inchis ochii, speram sa te simt aproape… nu te-am simtit, dar am atins cu mana bluza mea, inca mirosea a tine. Patetic, am strans-o in brate. Si ca o fiinta bolnava m-am aplecat spre telefon sa-ti dau un mesaj… Cu asta mi-am luat pastila, am reusit sa dorm… 2 ore.
M-am trezit… am trezit-o si pe ea… Inca i se citea pe fata gama lacrimilor… Ziua mea nu avea sa fie completa pana la primul semn de la TINE.
